luni, 6 mai 2013

Traditii si obiceiuri




                                                                                                                30 iulie 2014
                                 Munca- grea, dar mierea-i dulce



         Stupăritul, după cum cunoaște toată lumea, este una din cele mai vechi îndeletniciri ale omului. Este o meserie curată,  interesantă, bănoasă și nu prea, dar foarte interesantă. În plus, oarecum ca un disconfort, cere și mai multe sacrificii.
Nu întâmplător, stuparii ( apicultorii), pe care i-am cunoscut de-alungul anilor în Arbore, și-au fost destui, erau oameni calmi, buni gospodari, tobă de carte despre albine și viața lor și, ce este mai important, buni la inimă. Cred că și din această cauză s-au înțeles așa de bine cu albinele.
         M-a contrariat existența în Arbore a toponimului ”Prisacuță” (prisacă=stupină). În partea de vest a satului nostru, între Arbore și Clit, este un loc destul de plat, pe malul drept al pârâului Clit.  Acum este plin de tufărișuri, o parte, iar o parte este teren agricol. Cei mai bătrâni din sat mi-au spus că acolo, cu mulți ani în urmă, au auzit de la  bunicii lor, era o mare prisacă (stupină). De-atunci i-a rămas locului acest nume. În zonă erau fânețe întinse, nici vorbă de teren agricol.
         De mulți ani nu întâlnesc în piața din Arbore oameni care vând miere de albine și nu știam de ce. Cunoșteam  că mulți dintre stuparii arboreni au trecut la cele veșnice , dar era normal să fie și urmași de-ai lor. M-am dumirit de ce nu veneau cu miere în târg după ce-am stat de vorbă cu ei. ”Oricâtă miere am avea este pentru consumul familiei , al rudelor și al prietenilor. Nu mergem cu ea în piață s-o vindem” (Dumitru Lupu). Mi-am reamintit de doi stuperi renumiți care mai trăiau: Dumitru Lupu, zis ”Orez” și Alexandru Ruști, zis ”Avrinte”. Și, cum  frumoasa vreme de vară mă îmbia la drumeție, am plecat să-i vizitez. I-am găsit acasă, am stat de vorbă cu ei și, Doamne, Doamne, multe lucruri au avut să-mi spună! Și, ce-i mai important, le-am răscolit amintirile.
         La cei 94 de ani ai săi nea Mitică se ține foarte bine. Doar bățul pe care-l poartă îi trădează vârsta. În rest: falnic ca un  stejar, drept ca o lumânare, cu zâmbetul mereu pe buze, gata să-ți arunce o glumă sau să-ți facă o șotie.. Doamne, ce memorie are!
         ”Am lucrat întâi în echipa de construcții a CAP Arbore. La albine am ajuns cam forțat. La 17 ani am lucrat la ferma pomicolă Boraș ( Giurgiu).
 Acolo m-am dat pe lângă stuparul fermei, pe care-l ajutam din când în când și, pe nesimțiete, i-am furat meseria. I-am spus șefului că vreau să liucerz la stupină și el m*a lăsat. Atunci la noi numai Avrinte, tata lui Alexandru, avea stupid. Am făcut apoi armata la jandarmi pedeștri, am făcut frontal și m-am întords teafăr acasă.
         La CAP Arbore am trecut de bunăvoie de la construcții la stupină. Eu aveam 20 de stupid și CAP avea 60. Cu timpul am juns la 80 de stupi ail or. Acum eu am acasă 57 de stupi. La noi în zonă se strânge miere de salcâm , de tei, de floarea- soarelui și polifloră ( trifoi, lucernă și alte plante de câmp care cresc prin fânețele noastre). Să știți c-am urmat școala apicolă din cadrul casei agronomului de la Șcheia. Între anii 1970 și 1088 am fost în fiecare an în pastoral la Tîrgu Bujor ( salcâmI) ,la hanul Conachi ( salcâm II) și la Pădurea Cocoșului în Dobrogea ( tei). Ce păduri de tei sunt pe-acolo ! Teiul este de  mai multe feluri: fluturalnic, argintiu și cu frunza lată.
         Dacă este un an foarte bun, o familie de albine îți dă până la 40 de kg de miere. Dar în anii ploioși nu recoltezi nimic, nici pentru hrana albinelor și trebuie să le cumperi zahăr.
         Consider că trei sunt cauzele care duc ca stupăritul să fie pe la noi pe cale de dispariție: una este că statul nu sprijină pe micii apicultori ci pe acei care au sute de familii de albine , ala că erbicidele omoară albinele și alta că n-avem desfacerea asigurată. Și, dacă dacii creșteau albine încă acum peste două mii de ani, în curând noi nu vom mai crește albine.Știți că albina românească este renumită în lume?
         Din fericire am urmași foarte buni. Nicu, fiul meu, ( 61 de ani) se îngrijește de o prisacă de 57 de stupi. Petrică, nepotul, este allergic lsa înțepături de albine, dar Iulian, cel mai mic nepot, îmi calcă pe urme”, se fălește  nea Mitică.
         Așa se trec oamenii, am meditat eu. Ei nu sunt prea vorbăreți, nu se laudă cu ceea ce fac, și lumea nu știe pe lângă cine trece. Cumva Alexandru Ruști, zis Avrinte ( după tatăl său), este diferit față de nea Mitică. La alură și la vorbă. Nu este la fel de expansiv și pus pe șotii. Dar l-am vizitat și pe el. Înainte îl vizitam mai des, pentru că soția lui a fost prietenă cu a  mea, dar în ultimii ani ne-am văzut mai rar.
         Pe badea Alexandru l-am găsit la stupină, împreună cu distinsa sa soție. Acolo i-am și fotografiat. M-a chemat și pe mine lângă stupi ca să-i pot vedea albinele la lucru, dar… mai bine să fiu mai departe, pentru că albinele simt oamenii străini și-atunci.... Am redescoperit același om suferind, ca și iubita sa soție, necăjit că în acest  an albinele nu i-au dat aproape nimic. Dar nu și-a pierdut nădejdea : ”Bunul Dummnezeu are grijă de toate” , a suspinat el. ”Poate la anul…” Am stat la taifas pe prispa casei și, din vorbă în vorbă, fără să-i cer ceva anume să-mi spună, am aflat ce-am vrut.Nu s-a supărat că
l-am întrebat aceleași lucruri ca în alte dăți.
         ”Tatăl meu, Avrinte, a fost cel mai mare stupar din sat. El a-nvățat meserie de la tata mamei mele și eu de la el. Atunci mi-am făcut ucenicia. Înainte de război tata avea 80 de stupi. Plecând în evacuare a împărțit stupii la trei case, cu speranța că vor scăpa o parte din ei. Dar rușii au dat foc caselor și au ars toți stupii. Tata a lucrat la stupina prefectului de Botoșani și-acesta i-a dat  două roiuri, tata înmulțindu-le.  Am avut și mai mulți stupi, acum am doar 20 pentru că nu-i pot îngriji pe mai mulți.
         Lurențiu, fiul meu, a făcu ucenicia la mine. Are 10 stupi. Va fi un stupar foarte bun. Am și-un ginere la Solca, tot mare stupar. Are o stupină cu 900 de fmilii. Dar este și foarte bine dotat: și-a adus pavilionane din Germania, putând încărca urgent stupii pe ele și să plece în pastoral. ”
         Ne-am despărțit cu părere de rău, dar mai bogat cu…un borcan de miere. Nu i-am putut refuza. Ei nu concep să pleci acasă de la el cu mâna goală. Păcat că la mine nu are cine mânca mierea. Dar se va bucura foarte mult de ea iubita mea nepoată.
         Îmi fac o datorie de onoare de-ai menționa cu acest prilej pe vestiții stupari arboreni, plecați la Domnul: Vasile Irimescu ( poreclit Magan),Trifan Sturzu (Bocăneț), Gheorghe Cupșan (Murgu), Ion Sturzu(a Sturzoaiei),Vasile Maxim (Gălbenuș), Nistor Leonte (Ciupercă), Toader Iliese ( a Hoati) și Gheorghe Cupșan ( a Cupșăniței).
Și , pentru a vă demonstra că vița apicultorilor arboreni ( stuparilor) nu se stinge, ci merge mai departe, menționez și pe alții care astăzi  practică această meserie…dulce: Ion și Viorel Irimescu (Magan) Gheorghe Cupșan, profesorul Gheorghe Leonte
         Am mai dprins din dicuția purtată că stuparii muncesc în condiții vitrege. Plouă, tună, trăsnește, e frig, e prea cald, tu trevbuie să stai cu albinele și să ai grijă de ele. Iarna le asiguri mâncare, verifici din  când în când stupii… iar în pastoral stai cu lunile departe de casă.De multe ori nu auzi vorbă omenească zile și săptămâni întregi, de-ți țiuie urechile de singurătate. E greu, e tare greu, dar, dacă-ți place… și, mai ales, dacă iubești albinele… totul este ușor.

                                                       Profesor Gheorghe Dolinski







Activitate  Culturala
Corul Caminului Cultural ,,Luca Arbure''
Dirijor - prof. Maria Patraucean
Spectacol realizat cu ocazia implinirii a 100 de ani de activitate
a Caminului Cultural

                                   Grup vocal
Formatie de dansatori - Director, Gheorghe Dolinski
Traditii si obiceiuri
Uratorii
Sezatoare
Inca se mai gasesc costume populare

                   Ansamblul Folcloric ,,Luca Arbure''  .
                    Director - prof. Maria Patraucean


                             Dansuri mixte copii - coregraf, Florita Braescu

   Dansuri mixte tineri - coregraf, Florita Braescu
                
                                          
Dansuri barbatesti - formatie condusa de Pahomi Ion (Pacala )
Spectacole
In vizita la Botiza - Maramures

La muzeul satului din Bucuresti cu Angela Moldovan
pe  TVR 1


                                                                        
                                              La Sibiu
                                          Pe lacul din Dumbrava Sibiului
                                         
                           
In gura presei
                                             In relache dupa spectacol
 Cernauti - Ucraina
Prezentarea formatiilor
Spectacolul de gala din Palatul Culturii

                                                        Jastrowie - Polonia



                                                 La Menitre - Franta

EVENIMENTE
Festivalul folcloric ''Floare de Salcam''
               Ansamblul  ''Luca Arbure''
             instructor coregraf - Florita Ciobaca

Madalina si Andreea  Prichici


                          Olar  Florentina


                       





























      Vantu Teodora


                          





























 Flamanzan Gheorghe
















                              















 Flamanzan Ionut
Repetitie cu public
       La umbra







Maini de aur
Manoila Todirel  - pictura  pe lemn











Manoila Ion - sculptura in lemn





















Gheorghe Cotlet
Pictura naiva






Medalie de aur  la concursul national  ,,Cantarea Romaniei''
 
Medalie de bronz la concursul national ,,Cantarea Romaniei''





GOSPODARII
Cupsan Gheorghe
Apostol Florita
Dolinski Gheorghe






La stransura de Hram



                                                     Hram ca la Arbore nu este nicăieri !
 
             Este sigur că la Arbore în zilele de 29-31 august este hram încă din zorii secolului al XVI-lea, mai precis din anul 1502. În ziua respectivă a fost sfinţită biserica din Arbore, ctitoria hatmanului Luca Arbure cel Tânăr, pârcălab de Suceava, fiul lui Luca Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamţ, punându-i-se hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”.
            Nişa construită în partea de vest a bisericii servea drept suport pentru clopotele bisericii, iar jos era pregătiră masa numai pentru oaspeţii satului.  În prima zi de hram se serveau numai mâncăruri de post şi nu se organizau distracţii cu muzică, respectiv hora satului, care mai era denumită şi „strânsură”, denumire care s-a păstrat până în zilele noastre. După slujbă, oaspeţii ( rude şi prieteni de-ai arborenilor din comunele învecinate şi chiar mai de departe) mergeau la casele arborenilor şi-n următoarele două zile  „se hrămuia” din plin, aşa cum , după părerea mea, numai arborenii ştiu s-o facă.
            Nu ştiu de ce, dar am impresia că-n ultimii 15- 20 de ani hramul de la Arbore şi-a pierdut din importanţa şi solemnitatea sa. Mia ales pentru faptul că s-a statornicit regula să se „ hrămuiască  „doar o zi şi poate două dacă ziua de hram pică sâmbăta în calendar.
            De data aceasta s-a anunţat prin toate mijloacele posibile că la Arbore , ca şi acum doi ani, va fi şi demonstraţie de aviaţie, lucru mult aşteptat de arboreni.


            Terenul de sport al comunei a  fost amenajat pentru hram: locul a fost invadat de tot felul de tarabe, de căluşei, huţuri şi maşinuţe. Numai  bani să ai, mai ales că  cei mici nu se mai dezlipeau de acele maşinării. Dar nu s-a mai amenajat acea scenă înaltă, de pe care o fanfară renumită, fie ea din sat sau din satele din jur să cheme lumea la joc şi s-a distreze până a doua zi dimineaţa.
            Hramul propriu- zis a început cu demonstraţia de aviaţie. De dimineaţă tare sute de oameni s-a deplasat, fiecare cu cea putut, sus, pe deal, la locul numit La salcâmi”. Acolo,  Ionuţ maxim pilot de elicoptere, şi Marcel Iliese, pilot de avion de vânătoare, având sprijinul lui Dan Cobuz, comandantul aeroportului de la Floreni , precum şi 





de piloţii Sorin Trelea, Alexandru Scheul, Cosmin Buhu, Daniel Mitric şi paraşutiştii militari Ion Iordanoiaia şi Eugen Botezatu, fost pilot de vânătoare pe avionul Mig- 21 Lancer. Lor li s-au alăturat şi Răzvan Chirilă şi Andrei Albu de la aeroportul din Frătăuţii Vechi.
Ca nişte profesionişti de excepţie, ei au pregătit terenul unde va avea loc demonstraţia aviatică, pentru ca spectatorii se fi în siguranţă şi-au montat la capătul unei piste indicatorul de vânt, spre a-şi da seama de direcţia din care bate vântul.
De dimineaţă, trei avioane uşoare, de antrenament, au făcut câteva cercuri deasupra satului, parcă pentru a suscita interesul spectatorilor pentru spectacolul aviatic. Dar deja la Salcâmi terenul era împânzit de o mulţime de oameni. Avioanele au evoluat şi deasupra dealului „la salcâmi”, în formaţii, strânse sau singure, încântând cu evoluţia lor cele câteva sute de spectatori. Ne-am temut că vântul ar putea împiedica evoluţia avioanelor şi a paraşutiştilor, dar ne-am…înşelat. Piloţii şi paraşutiştii au dat dovadă de un înalt profesionalism şi au încântat mulţimea, care n-a contenit din aplauze. Şi aşa cum se obişnuieşte în aviaţie, la terminare demonstraţiei, piloţii au mai trecut o dată cu avioanele pe deasupra mulţimii şi au mulţumit prin legănarea aripilor avioanelor, ceea ce-a făcut să stârnească din nou aplauze.
           

















 Aşa cum promiseseră, trupa de aviatori, condusă de Sorin Trelea, au lansat, la lăsarea serii peste 150 de lampioane, moment unic, deocamdată, în viaţa comunei Arbore. Spectacolul fascinant şi incitant a lansării lampioanelor a fost completat, în mod străluci, de trupa „Amaro” din Sibiu care a prezentat un show fenomenal, demonstrând arborenilor şi oaspeţilor lor cum poate fi stăpânit focul. A fost ceva de vis !
            Acest spectacol de excepţie la hramul din Arbore a fost posibil şi unor sponsori generoşi. Aceştia au fost : televiziunea locală Arbore, Kober, Killer, Marelvi impex, Pensiunea Casa galbenă. Fără ajutorul acestora n-ar fi fost posibil acest spectacol pentru că cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea lui sunt foarte mari.




Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu