luni, 6 mai 2013

Scurt istoric

ARBORE- STRĂVECHE VATRĂ DE ISTORIE

            ARBORE- nume cu puternice rezonanţe în istorie, nume care aminteşte de una din cele mai glorioase epoci din zbuciumata istorie a Moldovei şi a întregului neam românesc, epoca celui care a fost supranumit,pe bună dreptate, după faptele sale „ soarele Moldovei şi apărătorul creştinătăţii”, domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt.
            În zorii secolului al XV-lea, mai precis la data de 15 ianuarie 1418, într-un document scris la curtea domnitorului Alexandru cel Bun este trecut numele moşiei pe teritoriul căreia se afla şi localitatea noastră. Şi, dacă la acea dată se vorbeşte de o aşezare închegată, cu multe suflete, este normal ca acelei aşezări să i se fi pus bazele cu decenii sau chiar cu un secol în urmă.
            La data menţionată mai sus, domnitorul Alexandru cel Bun a judecat cearta dintre Maicolea, fiica lui Stoian, cu fiii săi, contra lui Cârstea şi Vlad de la Solca ( aşa se numea întreaga moşie), precum că acest sat le-a fost dat lor drept „ocină” şi nu l-au putut dobândi.
            În cazul menţionat mai sus, domnitorul a făcut o judecată dreaptă. Drept dovadă este faptul că, în urma acestei judecăţi, Maicolea a jurat ca, împreună cu fiii săi, cu nepoţii şi aşa mai departe, să lase în pace pe Cârstea, Vlad şi urmaşii acestora, în dreapta lor avere, iar aceştia au primit „zavescă” veşnică de 80 de ruble de argint topit.
            La data de  8 august 1461 se menţionează într-un document că la curtea domnitorului Ştefan cel Mare s-au prezentat boierul Ivul Solca şi Bogdan, fiul lui Gherman, ginerele său, spre a se judeca pentru două case şi fântâna de slatină (apă sărată) de la Slatina Mare, loc aflat pe coasta muntelui, nu departe de satul Arbore. De acolo, toată populaţia din satele din jur, nu numai cei din Arbore, se aprovizionau cu slatină, care era folosită, în special, pentru conservarea cărnii de porc pentru iarnă şi a murăturilor.
            În faţa domnitorului ţării, Bogdan a recunoscut dreptul lui Ivul asupra acestor case şi a fântânii de slatină din coasta muntelui. Totodată, s-a obligat să nu-l mai pârască pe boierul Ivul  pentru acest lucru, iar pan Ivul a primit întărire cu pecete domnească asupra proprietăţii sale pentru a nu mai fi tulburat în veacul- vecilor.
            Pe la anul 1500 moşia Solca era stăpânită de boierul Simion cu Nastasia, sora sa, şi de către boierul Ivul cu Nasta, sora sa, fiecare dintre ei stăpânind o parte din moşie. Primii fraţi stăpâneau partea de jos a moşiei (actualul teritoriu al satului Arbore), iar ceilalţi doi partea de sus a moşiei( actualul teritoriu al oraşului Solca). Ei se hotărăsc să scoată satul la vânzare. Legenda spune că hatmanul Luca Arbure cel Tânăr , pârcălab de Suceava, fiul lui Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamţ, la sfatul domnitorului Ştefan cel Mare, se hotărăşte să cumpere această moşie.
            Astfel, Luca Arbure cumpără de la Simion şi Nastasia, copiii lui Stan şi nepoţi lui Cârstea Horaiţ (Goraiţ), partea de jos a moşiei pentru suma de 350 de zloţi tătărăşti. Tot ei au cumpărat şi o cincime din partea de sus a moşiei, care între timp fusese vândută de proprietarii ei. Celelalte patru cincimi din partea de sus a moşiei a cumpărat-o de la fraţii Ivul şi Nasta, nepoţii lui Toader, fiul Malinei, pentru suma de 330 de zloţi tătărăşti.Documentele vremii consemnează că-n foarte scurt timp s-a încheiat la Vaslui,  la curtea domnitorului Alexandru cel Bun,  actul prin care moşia a trecut în proprietatea hatmanului Luca Arbure cel Tânăr. Imediat ce-a devenit proprietar, Luca Arbure şi-a ridicat aici o curte boierească şi o biserică.
Construcţia acestei biserici , conform documentelor vremii, a început la data de 2 aprilie 1502 şi cea mai elocventă dovadă este inscripţia finalizat la 29 august a aceluiaşi an. Credem că nu s-ar fi putut finaliza construcţia într-un timp aşa de scurt.  Este foarte sigur , deşi nu se menţionează în documente, că hatmanul Arbure a avut şi sprijinul domnitorului. Cea de deasupra uşii de intrare în biserică. Ea spune: „ Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, în zilele blagocestivului şi de Christos iubitorului Domn Io Ştefan Voevod, prin mila lui Dumnezeu, Gospodar al ţărei moldoveneşti, pan Luca Arbure, pârcălabul Neamţului, a binevoit cu buna sa avere şi cu cinstită şi luminată inimă şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sprijinul Domnului său, a început şi a făcut acest hram în numele tăerei capului cinstitului şi slăvitului proroc şi înainte mergător şi botezător Ioan şi s-a început în anul 7o1o ( 1502) în luna aprilie 2 , şi s-a săvârşit în acelaşi an, în august 29 “.
            Legenda spune că, de la biserică la curtea lui Luca Arbure şi de aici la apa Solcii trecea un tunel care „răsufla” în Dealul Portariului, la sud de localitatea noastră. Acest tunel era folosit drept ascunzătoare şi mijloc de refugiu pentru oamenii care fugeau din calea năvălitorilor şi care era folosit în mod special de către familia şi oamenii hatmanului.
              Prof. Gheorghe Dolinski
               Arbore

Prezentare generala

Inaintasi cu care ne mandrim



                                                                                    

   18 iunie 2015
                                     Badea Toaderi și generalii
De-a lungul activității mele de peste 46 de ani în învățământ am colaborat foarte bine cu badea Toaderi Hrib, întemeietorul muzeului ”Toaderi Hrib și Magdalina” din comuna Arbore. Aș putea spune chiar că oficializarea acestui muzeu în anul 1970 se datorează și mie , care i-am scris cererea către comitetul de cultură al județului, prin care solicita aprobare să-și expună colecția în public. În plus, etichetarea obiectelor din muzeu, în limbile română și franceză s-a făcut de către mine. Aprobarea pentru etichetare a obținut-o domnul Ioan Bivoleanu, pe atunci răspundea de școlile din comuna Arbore, și de doamna profesoară de franceză Carmen Postolache, care , la rugămintea mea, dar în timpul activității sale din vacanța de vară, le-a tradus în limba franceză. Scrierea lor în cele două limbi a căzut în sarcina mea, ca și imprimarea pe casetă a prezentării muzeului. În plus, am fost martor, datorită prezenței mele destul de dese la sfat cu badea Toaderi. Astfel am asistat la multe întâmplări, unele comice și altele chiar dramatice.
         Într-o zi de vară, foarte devreme, era ceva după ora șase dimineața, a sunat telefonul. De la celălalt capăt al firului vorbea badea Toaderi foarte precipitat. M-am gândit la ce e mai rău, pentru că soția sa era bolnavă.
         -Ce s-a-ntâplat bade Toaderi ? l-am întrebat eu alarmat
         -Nu s-a-ntâmplat nimic, dar s-ar putea să se întâmple.
         -Cum așa ? Lămurește-mă !
         -De-aseară mă frământă vestea ce-am primit-o Mi-au dat telefon de la județ, nu știu de unde, pentru că n-am întrebat, că azi vin la mine niște militari cu grade mari. Mi-au spus să nu pregătesc nimic, doar să le prezint muzeul cu amănuntul.
         -Bine, bine, i-am spus eu răsuflând ușurat. Dar acest lucru nu vă este greu pentru c-ați făcut prezentarea muzeului și a obiectelor atâtor zeci de mii de vizitatori. În plus, ați primit chiar și miniștri, care-au fost mulțumiți de ceea ce le-ați spus și arătat.
         -Dar n-am primit niciodată așa un telefon și să vină militari cu grade așa de mari.-        
-Stai liniștit că vin și eu imediat la muzeu.
         Cum intrasem în vacanță, aveam timp berechet. M-am suit repede pe bicicleta mea, mașină de lux, și-am plecat la  muzeu. El nu-mi precizase ora la care veneau ei, dar mie nu-mi plăcea să fiu așteptat. Mai ales că nu-mi dăunau câteva minute în plus de discuții cu el.
         L-am găsit în aceeași ținută de sărbătoare. Trebuie știut că el își aștepta vizitatorii, chiar dacă nu-și anunțaseră sosirea la muzeu, într-un costum popular simplu de tot, ca pentru bătrâni, cu nelipsita lui bondiță, la el de simplă, dar cu casetofonul în bandulieră, gata pentru a-i da drumul.
         Mi-aduc aminte că, așteptând oaspeții, am stat de vorbă până la orele 9,30. Cam pe la fără un sfert zece, au oprit în fața muzeului două mașini, din care au coborât patru bărbați înalți, cu corp atletic, tunși scurt și cu costume la fel. Au salutat politicos și-au spus că ei însoțesc delegația, fără să dea alte detalii. Au spus doar că delegația va sosi într-un sfert de oră. S-au răspândit prin casă, s-au uitat prin curte , în livadă, au întrebat cine suntem noi și ce căutăm aici, au verificat în bucătărie, unde s-nu s-au putut înțelege cu lelea Magdalina. Săraca, ea era surdă de la război.
         Exact la orele 10 fix au oprit în uliță câteva mașini, din care au coborât 12 militari. Am rămas uimit pentru că pe epoleți aveau cel puțin o stea de general. Cu ei mai erau încă 6 tineri însoțitori. În fața lor venea un general cu două stele, român, căruia, de emoție nu i-am reținut numele, care-a spus că el conduce delegația Tratatului de le Varșovia. Li s-a recomandat să viziteze biserica de la Arbore, veche de câteva secole, monument istoric aflat sub egida UNESCO, și acest muzeu.
         Pe fețele vizitatorilor am citit că erau impresionați de statura moșului și de costumul său.
Badea Toaderi le-a mulțumit că s-au gândit  să-i viziteze și          ”muzăul”       său și i-a invitat să-l prezinte cu tot ce are în el.
           M-a impresionat faptul că i s-au pus multe întrebări, la care moșul le-a răspuns detaliat, cum îi plăcea lui, pentru câteva obiecte prezentând adevărate  istorii. Am uitat să spun că l-a întrebat pe generalul român cât timp au. I s-a răspuns că au destul. Au avut răbdarea să asculte toate explicațiile, arătându-se chiar interesați de unele obiecte, mai ales de ulcioarele egiptene, de măseaua de ”dinastradont” ( mamut), cum o botezase moșul și de scările de la șeaua haiducului Darie.
           După ce-au făcut turul muzeului și-au ascultat cu răbdare explicațiile moșului, traduse bineînțeles de interpretul care  însoțea delegația,generalul român a mulțumit și a vrut să-și ia rămas bun.
           -Dacă aveți puțin răbdare, aș dori să vă mai arăt ceva important pentru noi, românii, le-a spus moșul.
           -Avem răbdare și vă ascultăm, i-a răspuns generalul.
         -Atunci veniți cu toții încoace.(Între timp ieșiseră câțiva generali în tindă).
         Eu , pur și simplu, am înlemnit. Știindu-i firea voluntară și spiritul liber, mă așteptam ca badea Toaderi să spună ceva ieșit din comun, de care noi nu vorbisem. Și-așa a și fost.
         În partea de răsărit a casei mari, în colțul de sud-est, avea un dulap mare, cu două uși. Nu știam ce vrea , pentru că le arătase conținutul lui și le vorbise, e drept sumar, de hărțile de le ușile lui interioare.
           -Vă rog să fiți atenți la aceste hărți, le-a spus moșul, trecând cu arătătorul peste toate .Iată, prima hartă este a imperiului lui Burebista, apoi a lui Decebal…. și-așa până în zilele noastre. Acum am ajuns să fim o națiune răspândită în trei țări: România, Republica Moldova și Republica Ucraina. Nu mai pun la socoteală și județele din sudul țării. Bineînțeles, că moșul a arătat pe fiecare hartă cât se întindea pământul românesc și unde-i sunt acum hotarele.
           Eu eram ca sedat în continuare ,pentru că nu puteam anticipa reacția oaspeților. Cred că, vorba țăranului, dacă eram înțepat atunci, din corpul meu nu s-au fi prelins nicio picătură de sânge.
         După ce-a terminat de spus totul, badea Toaderi a pus tacticos arătătorul pe masa din dreapta lui,s-a întors încet spre generalul român, a întins ambele mâini spre el și, cu glas tremurat i-a spus:
           Tovarășe general,m eu am spus ce-aveam pe suflet. Acum puteți porunci să mi se pună cătușele.
A trecut o fracțiune de secundă, dar mie mi s-a părut un an. Generalul a făcut cam o jumătate de pas în față, spre badea Toaderi, i-a cuprins capul între palme, l-a aplecat spre el și l-a sărutat pe frunte .  Cu glas, mie mi s-a părut că era tremurat, i-a spus:
           -Bade Toadere, ai vorbit foarte frumos, din adâncul sufletului dumitale. Și noi credem așa, dar, spre deosebire de dvs, nu putem spune așa ceva.
           Nici acum nu cred că translatorul, care ar fi fost un bun român, a tradus totul. Dar, după ce generalul român l-a sărutat pe frunte, toți generalii au aplaudat și, fiecare trecând prin fața moșului, a dat mâna cu el, i-a strâns-o bărbătește și i s-au înclinat, cu mâna la cozoroc. Nu știu de ce, dar am avut impresia că ei salută un șef de stat. Iar badea Toaderi parcă și-a îndreptat trupul mai tare, a devenit mai dârz, arătând un stejar care se îndrepta după ce trecuse printr-o mare furtună.”
-         va continua-
                                           Text și foto:prof. Gh.Dolinski



Notă: Povestirea  de mai sus face parte din viitoarea carte cu titlul ”La gura sobei cu badea Toaderi Hrib”, în curs de apariție. Acum se apropie două mari sărbători pentru noi:
         22 iunie, badea Toaderi ar fi împlinit 118 ani
          30 iunie, se împlinesc 25 de ani de la trecerea lui în eternitate.
             



  Stelian Gruia 

 
Era în primele zile de primăvară ale anului 1933. După cum spune vorba populară: ”April priește și belește”, așa s-a întâmplat și atunci. Era o vreme câinoasă, să nu scoți nici mâța din casă, așa cum mărtirisise și mama sa. În acea zi, într-o casă de ulița școlii de pe Clit, a văzut lumina zilei Stelian Gruia, fiul lui Gheorghe și Paulina Iațentiuc.
Stelian- Gruia era al doilea copil din cei patru pe care-I avusese familia Iațentiuc.Căci familia sa era de origine ucraineană, părinții stabilindu-se în Arbore, după ce plecaseră din comuna Clit, vecină cu Arbore, la acea dată fiind comună independentă. De-abia în anul l964 comuna Clit a fost înglobată în comuna Arbore. Stelian- Gruia a renunțat, nu se știe din care motive , la numele de familie, purtând numai numele de Stelian Gruia. Nici el n-a mărturisit nimănui de ce a renunțat la numele de familie.
Frații lui se numeau Dumitru, Constantin și Ovidiu.
Tatăl său era de meserie fierar, dar și un vânător pasionat. Am putea spune că el a fost acela care a format tagma vânătorilor din Arbore. El era un om deosebit, muncitor, onest, vorbitor de limba română, dar nu prea corect. Întotdeauna întindea o mână de ajutor celui care i-l cerea.
Mama sa a terminat în tinerețe școala de moașe, meserie pe care a practicat-o până la o vârstă foarte înaintată. Împreună cu Albeoaia, o femeie din Cutul de Jos, au adus pe lume toți copiii din Arbore până prin anii 55, când s-a înființat și casa de naștere din Arbore. Ținea foarte mult ca toți copiii ei să învețe carte, lucru pe care l-a și înfăptuit.
Prin corectitudine exemplară în relațiile cu oamenii și prin modul în care și-au făcut meseria, părinții săi și-au obținut un statut social privilegiat în comunitatea săteasvcă arboreană. În acest spirit și-au educat și copiii. O mențiune este strict necesară: deși erau de etnie ucraineană și-n casă se vorbea această limbă, toți copiii lor știau correct limba română.
Stelic ( pentru c-așa îl strigau părinții) era un copil cu mare dragoste de carte, ordonat, disciplinat,respectuos, după cum mi-au relatat foști colegi de școală de-ai săi, vecini, rude, prieteni. Tocmai de aceea, la îndemnul învățătoarei lui, Stelică a fost dat la școală mai departe. După terminarea școlii primare din sat,nefiind gimnaziu în sat, a fost dat la gimnaziul de la Liceul de băieți din Rădăuți, unde a terminat cursurile gimnaziale. A urmat apoi cursurile Liceului Comercial din Suceava, pe care l-a absolvit în anul l952.
După terminarea liceului s-a înscris la Universitatea București, Facultatea de Filologie, ale cărei cursuri le-a urmat între anii l952- 1955, transferându-se apoi, ca bursier, la Universitatea ”Taras Șevcenko” din Kiev, unde a învățat doi ani.
Pe Lidia, soția sa, a cunoscut-o în timpul unei excursii pe care a făcut-o în Caucaz, împreună cu colegii săi. În anul 1957 s-a căsătorit cu ea, pe care a adus-o în România. Era de profesie fizician.
Aproxinativ doi ani a lucrat la ziarul ”Zori noi”, acualmente cu numele de ”Crai nou”, iar apoi este chemat ca asistent la catedra de limbi slave a Universității București.
Și-a susuținut examenele pentru a obține titlul de doctor în filologie, pe care l-a și obținut. În anul 1975 a tipărit un curs de istoria limbii ucrainene. Activează în învățământul superior până la trecerea sa la cele veșnice în 16 octombrie 1996., mult prea de timpuriu.
Activitatea sa literară s-a concretizat în domeniul prozei scurte, a poeziei, a romanului și a traducerii.
A început să compună versuri încă de pe băncile liceului, versuri nepublicate, dar păstrate în arhiva sa personală. Unele dintre acestea, perfecționate, le-a pus în cărți mai târziu.
Volumele de nuvele și povestiri au fost:
-1964- Roata norocului;
-1968- Sâmbăta morților;
-1973- Ciobanul și cireșul sălbatic;
Volumele de poezie au fost:
-1958- Eminescu în versuri ucrainene;
-1971- Străfunduri;
-1974-Dume;
-1975-Balada locului. Poezie ucraineană din România;
-1977- Baladele Arborei;
-1979- Nord.
-1991-Măgărușul năzdrăvan ( poezii pentru copii).
La acestea se adaugă în anul 1993 volumul ”Nebănuitul vers al Lunii”, o antologie de versuri din lirica universală, în care prezintă poezii ale poeților din 17 țări sovietice.
Romanele sale au fost:
-1983- Calul Negru;
-1986- Un om, o viață;
-1995-Poet pe Golgota Basarabiei ( roman închinat lui Grigore Vieru);
-1995-Prințul Constantin.
Se poate observa cu ușurință că scrie romane destul de târziu, probabil după ce-și face ucenicia literară scriind nuvele și povestiri. Romanele le-a scris la maturitate.
Versurile din ”Baladele Arborei” și ”Nord” sunt de manieră tradițională, își extrag substanța din același spațiu predilect al autorului, Bucovina”, spațiu la care autorul revine mereu cu nostalgie. În primul volum menționat autorul închină douăzeci și două de balade satului său natal, Arbore, dar și unor personalități din comună, de care el se simte foarte legat: moș Toader Hrib, ciobanul, haiducul sau, pur și simplu, unor locuri din acest areal. ș.a.
Trebuie să precizăm că autorul s-a format într-o perioadă destul de grea: după dezastrul lăsat de al doilea război mondial, reforma în învățământul românesc și colectivizarea. Au fost evenimente cruciale din viața autorului, care au lăsat urme destul de adânci în personalitatea sa artistic.
Romanul ” Un an , o viață” se constituie într-o monografie complexă a satului bucovinean. În roman el utilizează graiul local, nume vechi de persoane, puține mai uzitate astăzi, la fel ca și poreclele și toponimia locală. Acestea se întregesc cu prezentarea obiceiurilor, a tradițiilor,locale, cu superstițiile, gastronomia țărănească și chiar cu vrăjile care se practicau în sat. Dar, atunci când fixează locul acțiunii, utilizează denumiri fictive. Dar, cine a trăit în sat, le localizează cu precizie. Remarcabil este modul în care prezintă psihologia țărănească, dovadă c-a cunoscut-o îndeaproape și-a studiat-o temeinic.
În romanul ”Calul negru” autorul propune un simbol al morții, pe care personajele o simt mai mereu în preajmă și, uneori, chiar reușesc s-o evite.
Acțiunea romanului este plasată în anul 1946, an în care avea să se abată asupra țărănimii o nouă ordine socială, căreia îi vor cădea victimă chiar și unii intelectuali prezentați în carte.
Stelian Gruia, prin conformația sa intelectuală, dragostea față de ținuturile natale, față de oameni și de țară, de obiceiurile și tradițiile strămoșești, a fost un model demn de urmat pentru cei care l-au cunoscut sau vor veni după dânsul. La fel cum activitatea sa la catedra universitară a fost un model de muncă demn de urmat. Iar numele și renumele său mai departe rămân să le ducem noi, cei care l-am cunoscut și prețuit, pentru că nu mai trăiește nimeni din familia sa, iar Lidia, distinsa sa soție, s-a mutat în Ucraina, la rudele sale.

Ascris cu respect și admirație prietenul său
prof. Gh.Dolinski

                          In cautarea stramosilor

                               Verificarea autenticitatii documentelor

Doamna Rodica Puia, din Targu Mures,
descendenta a Hatmanului Luca Arbure
impreuna cu sotul ei, Carol Puia
                                                                     Familia  Puia
                    

O poza la plecare

Religie


Arbore, credinta si traditie

 Biserica  Ortodoxa ''Sfanta Treime''       



Corul bisericii "Sfanta Treime"




 


                         EVENIMENT


                          Noapte de inviere la Arbore








               CONCERT DE FLORII LA ARBORE

                                          Corul Bisericii "Sfanta Treime" din Arbore
Corul Bisericii"Sfanta Vineri" din Suceava
                                  Corul Bisericii din Bosanci


                                              


















                        Casa Parohiala ,,Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul"


                                     Biserica Ortodoxa "Stefan cel Mare si Sfant"






Biserica Ortodoxa '' Sf. Gheorghe''
                 Biserica Penticostala
  
                                           
                                                         Biserica Romano-Catolica
      




Biserica Evanghelica